Apartament S

Tip
Rezidențial
Suprafața
80 mp
An
2019
Status
Finalizat

Simplitatea a fost termenul care a stat la baza conceptului acestui apartament. Amenajarea este una minimalistă, dar modernă, așa cum și-a dorit beneficiara.

În camera de zi avem ca piesă dominantă canapeaua modulară. Contrastul ei este mobilierul simplu cu linii drepte care conferă un aspect aerisit încăperii.

În dormitor s-a realizat un dressing generos, pe două laturi ale încăperii. Acesta fiind principalul spațiu de depozitare al hainelor. Tot în compoziția acestui dressing s-a integrat și televizorul. Pentru deschiderea ușilor s-a optat pentru sistem cu ,,push’’, menținând astfel fluiditatea spațiului. Peretele decorativ împreună cu draperiile colorate aduc spațiului o notă de personalitate printre nuanțele neutre ale pereților.

Mobila de bucătărie, realizată de asemenea la comandă, întrebuințează util fiecare colț al peretelui şi oferă spații suficiente pentru depozitare. Tot aici este și locul de luat masa. Tapițeria scaunelor oferă o notă vibrantă spațiului.

În baie ne-am jucat cu materialele. Pornind de la peretele din cărămidă aparentă, pe care l-am tratat, finisat și vopsit într-o nuanță neutră, am adăugat o gresie porțelanată cu efect de marmură, iar în zona de duș, în completarea acesteia, o gresie porțelanată cu efect de lemn. Combinația de materiale fac din această încăpere locul perfect pentru a începe ziua cu energie, dar și relaxarea bine meritată la finalul ei.