Apartament V

Obiectivul principal al acestei amenajări a fost împărțirea planului de tip open space. Astfel, s-a delimitat bucătăria de camera de zi printr-un perete nestructural. Pentru a menține o cât mai bună luminozitate, s-a adăugat o suprafață vitrată pe peretele nou apărut. În golul format de acest perete s-a introdus și un dulap având deschidere atât spre camera de zi cât și spre hol. Pe partea dinspre camera de zi fiind un spațiu de depozitare, iar pe partea cu holul, în zona inferioară, regăsim un spațiu pentru masa de călcat încorporabilă.

În camera de zi s-a optat pentru finisarea peretelui, din spatele canapelei extensibile, cu un tapet multicolor. Nuanțe și tonuri din acesta regăsindu-se în toată amenajarea. Gama cromatică aleasă, împreună cu lumina care pătrunde prin suprafețele vitrate, crează o atmosferă caldă și curată, pe scurt un spațiu „cosy”. În partea opusă canapelei regăsim o compoziție de mobilier în care a fost integrat și televizorul. Aceeași combinație de culori, completată de lemn, s-a folosit și aici. Aceasta este completată de corpurile de depozitare de pe holul care duce spre intrarea în apartament.

Bucătăria păstrează același aspect curat, prin mobilierul de bucătărie minimalist. Nota de culoare este dată aici prin scaunele galbene din zona locului de luat masa și prin rozul pal folosit la corpul de iluminat de deasupra mesei, la sticla din zona blatului de lucru, precum și la peretele opus mobilierului.


Tip

Rezidenţial

Locaţie

Timişoara

Status

Proiect

An

2018

Suprafaţă

45 mp